Aurel Ungureanu – Memento, Liviu Borlan

„Toamna anului 1959, când am devenit student al Facultăţii de Compoziţie, Dirijat şi Pedagogie la Conservatorul de Muzică „Gh. Dima” din Cluj Napoca, a fost împrejurarea când l-am întâlnit pe Liviu Borlan. Am devenit colegi şi buni amici. În scurgerea timpului nu puţine au fost momentele de trăire artistică şi intelectuală cu Liviuţ. Fiu de intelectual – tatăl jurist şi mama pianistă – a primit o aleasă educaţie care s-a răsfrânt benefic asupra compozitorului de mai târziu. A păşit în Conservator ca licenţiat în ştiinţe juridice, fiind mai întâi absolvent al Facultăţii de Drept din Universitatea Clujeană.

            La intrarea în Conservator avea o solidă pregătire muzicală generală şi pianistică, vocaţie şi har dovedite în timp. Compozitorul Tudor Jarda a afirmat despre Liviu Borlan că „are o înzestrare muzicală de excepţie, întrecând pe mulţi compozitori contemporani lui”. Timpul a confirmat spusele acestui mare maestru al muzicii româneşti.

            Având solide cunoştinţe pianistice a fost solicitat de profesorul universitar Dorin Pop să acompanieze ansamblul coral general al Conservatorului, uimindu-ne prin tehnica interpretării. Primele lucrări corale din studenţie le-a „testat” cu grupul coral al anului nostru. Îmi amintesc momentul în care şi-a lansat lucrarea corală pe motive muzicale din Oaş, debut al creaţiei sale corale. În muzica uşoară a debutat cu lucrarea pentru voce şi pian „Nu mai sunt copil”, devenită şlagăr al anului 1963, aranjată apoi pentru voce şi orchestră. Consider un moment de referinţă lucrarea „Ad Pacem”, aranjată pentru cor pe voci egale şi xilofon, prezentată în premieră europeană la Festivalul – Concurs al corurilor de copii – Bratislava, 1975, de către Corul Liceului de Muzică şi Arte Plastice din Baia Mare, condus de Gheorghe Paraşcineţ. Corul a avut un succes deosebit. La propunerea mea, ca membru al juriului, s-a acordat acestei piese, scrisă special pentru acest festival, şi compozitorului o diplomă specială.

            Un moment important în plan profesional a fost şi acela în care colegul şi prietenul Liviu a insistat să se înfiinţeze în Liceul de Muzică o orchestră de cameră care s-a numit „Baroc”. Cu această formaţie am obţinut numeroase premii naţionale pentru liceul nostru. Articolele publicate în presa locală a timpului, scrise de către Liviu la adresa Orchestrei de cameră „Baroc”, stau mărturie.

            Aproape întreaga creaţie muzicală a compozitorului Liviu Borlan îşi are originea şi inspiraţia în nesecatul izvor al muzicii populare româneşti, pe care a iubit-o şi slujit-o cu devotament. În acest sens, compozitorul se destăinuie plenar prin strofele propriei poezii ce poartă titlul „Cântec despre cântec”.

Prof. Aurel Ungureanu, dirijor, Baia Mare