De pe bolta strălucitoare a culturii maramureşene şi naţionale, prin dispariţia fizică a lui Liviu Borlan, a mai căzut o stea. Ar fi împlinit în acest an 75 de ani.

Strălucind discret şi constant şi-a îndreptat fascicolul de lumină a minţii şi creaţiei sale spre un timp apropiat al existenţei neamului, iluminându-i zbuciumul şi meandrele drumului prin timp şi devenire.

Opera sa, nota şi cuvântul scrise în partituri rămân mărturii incontestabile.

Chiar şi numai parcurgerea impresionantului număr de titluri de lucrări muzicale (muzică corală, prelucrări folclorice, muzică simfonică, aranjări muzicale religioase etc.), ce ni le-a dăruit odată cu fiinţa şi sufletul lui generos, în doar cîteva decenii de trudă pe ogorul atât de spinos şi, uneori, înţelenit al culturii locale, ne oferă dimensiunea reală a pierderii suferite prin dispariţia sa înainte de vreme.

Pe Liviu Borlan l-am cunoscut încă din anii de liceu. El cred că era încă student la Drept, în Cluj. Venea pe la Baia Mare şi ne crea adevărate lecţii de cultură muzicală în cadrul serilor de dans ale elevilor de la Liceul „Şincai”. L-am întâlnit apoi ca student la Conservatorul clujean, la Casa de cultură a studenţilor când îşi lansa un cântec, devenit apoi şlagăr de muzică uşoară: „Nu mai sunt copil”.

Format la şcoala muzicală a Clujului, a ştiut să-şi găsească liniştea creatoare printre băimăreni. Aceasta nu i-a stăvilit entuziasmul, dorinţa de a studia, a crea şi a publica, de a dirija colective artistice de prestigiu.

Ajungând peste ani să mă integrez şi eu în viaţa culturală a Băii Mari, ca director al Casei de Cultură a Sindicatelor, am beneficiat de îndrumarea sa competentă.

Îşi petrecea parte din timpul său liber, când se despărţea de masa de lucru, în Casa de cultură. Aici era unul din puţinele locuri unde se simţea în largul său, unde trăia bucuria întâlnirii cu căldura sufletească, sinceră, discretă, dezinteresată a artiştilor amatori, adevărat balsam pentru gându-i frământat de întrebări, pentru sufletul lui sensibil.

Ne-a dăruit din strălucirea minţii sale compoziţii pentru corul de cameră, pentru grupul vocal cameral, pentru colectivul de teatru, pentru estradă, pentru soliştii de muzică uşoară, formaţii ale Casei de Cultură a Sindicatelor.

Liviu Borlan avea o solidă cultură generală, umanistă, putere de muncă, inteligenţă, corectitudine, dublate de o modestie şi un caracter loial.

Citea mult, era la curent cu apariţiile din literatura beletristică naţională şi universală, era poliglot. Împărtăşea şi apropiaţilor din cunoştinţele sale.

Viaţa lui genera planuri multiple de desfăşurare. Punea un soi de specializare în relaţiile cu lumea, în alegerea prietenilor. Când nu compunea putea fi văzut în cercul unor amici stând la o cafea, fumând la nesfârşit ţigări de proastă calitate sau făcând plimbări printre cărţi, în librării şi anticariate.

Se întâlnea frecvent la cafeneaua OJT cu cunoştinţe pentru a pune ţara la cale sau pentru a lansa şi difuza materiale „umoristice”. Era un as al umorului.

I-ar fi plăcut să se ocupe doar de compoziţie, dar ea nu aducea întotdeauna pâinea cea de toate zilele, a preferat să rămână amploaiat al statului pe tărâm cultural, prost plătit.

Dar… a ars în felul său.

Păcat că nu s-a reuşit să fie salvată casa în care a locuit. A fost demolată! Merita o casă memorială!

Prof. Claudia Zainea, director al Casei de Cultură a Sindicatelor Baia Mare (1980-1991)