Oare ce aş putea eu spune pentru a reuşi prin simple cuvinte, să conturez personalitatea omului de cultura, a profesorului, pianistului, dirijorului şi compozitorului care a fost Liviu Borlan.

Aş spune că omul rămâne în memoria semenilor săi prin măreţia şi distincţia faptelor sale.

A început cu orchestraţii folclorice la orchestra Ansamblului “Maramureşul” din Baia Mare (piesele soliştilor vocali şi melodiile dansurilor montane). Au urmat compoziţii cu diferite teme şi genuri muzicale.

Concomitent a dirijat formaţii corale profesioniste, orchestre semi simfonice, orchestre de muzică uşoară şi populară ceea ce înseamnă că şi-a onorat pe deplin numele de cel mai mare muzician al Maramureşului.

Îi plăcea să lucrăm împreună şi aprecia lărgirea sferei de abordare în repertoriu şi a altor genuri muzicale.

Astfel, mi-a scris o piesă de muzică uşoară cu ocazia unui spectacol de varietăţi “Ce dragă ne eşti Baia Mare”.

Era când meditativ, când spontan, cu mult umor, scria epigrame şi-avea şi-un suflet mare.

Anii au trecut, fiecare cu drumul lui şi abia după multă vreme a revenit în Ansamblul nostru (în instituţia de unde a plecat) şi am reluat colaborarea. Aşa am realizat împreună un disc cu colinde “Bună sara lui Crăciun” pentru care mi-a asigurat un acompaniament simplu, dar nu simplist, cu valenţe armonice modale reuşind să creeze o atmosferă caldă, religioasă sugerând dulcea linişte a marii sărbători de Crăciun.

La lansarea acestiu disc spunea (citez din caseta video): “Moment unic în viaţa unui om când rămân înscrise în litera de aur a tiparului (pentru cei care vin) mărturii ale unei vieţi închinate cântecului”. Mai spunea: “Preţuiesc conştiinciozitatea, munca şi autodepaşirea Angelei”, iar pentru autoconstrângerea de care am dat dovadă în timpul înregistrărilor mă felicita.

Îşi propunea să se adapteze noului şi era dispus să cucerească lumea fiind convins că va putea. Cred că în sihăstria lui, evenimentul care se derula i-a dat un imbold, l-a remontat, iar in spectacolul de dupa lansarea discului am intrepretat o piesă religioasă (“Priceasnă”) când Liviu m-a acompaniat la pian. Atunci şi-a folosit toată fantezia armonică într-o interpretare de excepţie. Nu m-am gândit nici o clipă că aceea va fi ultima noastră colaborare.

Personal, îi port în suflet preţuirea unui om cu care nu te întâlneşti de multe ori în viaţă, iar pentru dispariţia lui – înainte de vreme- un profund regret.

Angela Buciu