În urmă cu câteva luni am fost rugată de o tânără din Baia Mare să scriu câteva cuvinte despre profesorul Liviu Borlan, pentru lucrarea ei de diplomă. Iată câteva rânduri:

Borlan ca și pedagog. Hm. Foarte greu de scris, fiindcă e un subiect complex și delicat în același timp.

Liviu Borlan a fost un om fascinant din toate punctele de vedere, deci și ca profesor. Uneori a înlocuit alți profesori de muzică la școală și de fiecare dată când apărea în clasă la noi, ne simțeam în sărbătoare. Ora devenea un eveniment, o mare bucurie. Până și cel mai slab elev își dădea seama că muzica e transmisă printr-un artist adevărat, care se joacă cu ea pur și simplu cu ușurință. Muzica devenea importantă pentru viața noastră, cursul era o plăcere, fiecare minut conta. Nimeni nu se plictisea nici o secundă, testele de recunoaștere a intervalelor nu erau o corvoadă, discuțiile despre probleme de teorie deveneau fascinante.

Mai târziu am avut privilegiul să lucrez timp de mai mulți ani în particular cu Liviu Borlan și să îl cunosc mai bine. Avea un stil original de predare, lucrând fără manuale și compunând în fața mea teme de contrapunct sau forme (recunoștea fără vanitate că asta era foarte greu). Punea mare preț pe sinceritate în compoziție. Sfatul său cel mai important a fost acela de a mă simți în armonie cu propriul manuscris. Era perfect conștient de responsabilitatea compozitorului. Datorită poziției în care se afla ca salariat al Centrului de creație din Baia Mare, era adesea pus în situația de a scrie muzică pentru cor pe texte patriotice, lucrări care trebuiau interpretate la diverse ocazii oficiale. Deși se simțea jenat pentru textele impuse spre folosire, niciodată nu s-a sfiit pentru muzica scrisă, care era perfectă.

Liviu Borlan mi-a adus primul disc pe care l-am ascultat împreună la inaugurarea pick-up-ului cumpărat de părinții mei: „Simfonia neterminată” de Schubert. A fredonat cu mare plăcere în fața mea tema valsului, invitându-mă la dans. Cum să nu imi amintesc de acest dans de fiecare dată când reascult „Neterminata”?

Ca profesor, Borlan avea un stil franc de a judeca lucrări. Simțeam critica, dar nu era jignitoare. Ar fi fost greu de suportat că produsul muncii tale, creația ta, să fie lipsită de valoare, dacă nu aș fi simțit în același timp compasiune și înțelegere. Ca artist, Borlan îmi înțelegea neliniștile, zbaterile, efortul. Nu ascundea că se lupta și el, zi de zi, cu aceleași neliniști și îmi aprecia tenacitatea. A fost foarte mândru când am reușit pe singurul loc oferit la Conservator, dar m-a felicitat în felul său original, încercând să își ascundă emoția: „I-ai făcut praf, măgărița dracului!”

Dora Cojocaru
compozitoare
Montreal