[…]
L-am cunoscut pe Borlan ca om îndeaproape şi am cunoscut o parte din avatarurile vieţii sale dar nu bănuiam potrivirea uimitoarei definiţii date artistului de către Hendvig Willem Von Loon în celebra sa lucrare „Istoria Artelor˝ care spune: „adevăratul artist este, cea mai mare parte din timp o fiinţă foarte simplă, prea absorbită de lucrul său, pentru a putea să se ocupe de structura intimă a sufletului său nemuritor. Îşi iubeşte lucrul ca pe o femeie de care-i îndrăgostit. De ce iubeşte această femeie, de ce-o iubeşte tocmai pe ea şi nu pe alta, nu-l întreba căci nu ştie. De altfel chestiunea nici nu-l interesează. O iubeşte şi atât.˝ Iar “ca oricare din noi˝ artistul „are dreptul de a fi judecat de egalii săi˝.
Am aflat că Maramureşul îl cunoaşte şi preţuieşte ca pe cel care “pe spaţiul acela de nord îşi merită gloria şi lauda˝ că „niciodată nu şi-a permis să scrie ceva de care să-i fie ruşine”,” avea o paletă enorm de largă de gust şi analiză˝. Un ideal al muncii sale, dedus din sfaturile date celor care voiau să îmbrăţişeze cariera de compozitor, este acela că numai aceia pot aştepta gloria în muzică care ştiu să meargă tot timpul mai departe fără a ţine cont de succese sau insuccese. “A abordat global toată problematica spiritualităţii – a avut o mare putere intelectuală fiind în acelaşi timp compozitor, dirijor, literat, filosof, pedagog, om de har, un mare suflet,- iar de-a lungul vieţii sale foarte multă lume s-a adăpat de la acea fântână arteziană de cultură care a fost Borlan˝.
“Stilistic este greu de definit caracterul eterogen al creaţiei sale muzicale deoarece a avut variate divagaţii de abordări şi viziuni stilistice˝ iar opera sa nepublicată a avut un destin, la fel ca viaţa sa, tragic.
A încăput pe mâna unor oameni care au lăsat-o într-un mod absurd, iresponsabil pradă distrugerii intemperiilor ajungând să fie astupată până şi sub molozurile ruinelor casei sale care s-a dărâmat la fel ca viaţa acestui om cu un destin atât de tragic încât vorba cronicarului “să sparie gândul˝.
Ajungând aici este foarte potrivită reflecţia lui André Malraux care spune în “Antimemorii˝ că “este cu putinţă ca în domeniul soartei omul să preţuiască mai mult prin aprofundarea întrebărilor decât prin răspunsurile sale˝.
[…]
Întrebarea retorică din titlu, de fapt, se constituie din foarte multe alte întrebări posibile: cine a fost de fapt Liviu Borlan, care este locul său în cultura noastră naţională, cum vor reuşi să-l integreze sanislăuanii în zestrea lor de spiritualitate locală, care din elevii sau profesorii liceului sătmărean la care a fost elev va avea acea sclipire creatoare de a-l integra în tradiţiile şi spiritualitatea liceului, când oare şi care dintre instituţiile de cultură sătmărene prin atenţia pe care trebuie să i-o dea o să-l integreze spaţiului cultural, când o să-l asimileze în cultura lor şi maghiarii deoarece Borlan a avut cel puţin trei dosare voluminoase cu creaţii muzicale în limba maghiară şi de inspiraţie folclorică maghiară?;
Şi “cine va avea inspiraţia sau puterea de a pune bazele unei fundaţii Liviu Borlan” aşa cum a avansat această idee domnul Simion Vaida din Baia-Mare.
Şi iată câte alte întrebări se mai pot naşte dar cred că ne putem opri deocamdată aici…! […]
Profesor Fechete Gheorghe
Informaţia Zilei de Satu Mare, 1decembrie 1997
