Viorica Pârja – Acasă la Liviu Borlan

În 2011, la 10 ani de la înfiinţare, Corala Armonia din Baia Mare şi Asociaţia Prietenii Armoniei fac un gest care se lasă de mult timp aşteptat: organizarea, la Baia Mare, a Festivalului Internaţional Coral „Liviu Borlan”. Evenimentul, deloc întâmplător, va avea loc la 75 de ani de la naşterea celui care abordat aproape toate genurile muzicale: de la muzică simfonică, la muzică de cameră, de la muzică de fanfară, la cea vocal-instrumentală, corală – laică şi religioasă, până la cântece pentru copii , muzică uşoară, sau orchestraţii pentru formaţii instrumentale şi ansambluri vocal-instrumentale.

Aşa se face că duminică, la ceasul când se lasă dimineaţa, Corala Armonia a pornit spre Sanislău, localitatea în care, în 1936, vedea lumina zilei Liviu Borlan. Pornea spre locurile natale ale compozitorului cu gândul de a scutura colbul, puţin câte puţin, de pe creaţiile şi prelucrările compozitorului, pentru a le face cunoscute şi a le transmite mai departe.

I-am însoţit, ca de atâtea ori, pe aceşti incurabili entuziaşti, care emană atâta energie pozitivă prin muzica pe care o cântă, încât îi contaminează pe toţi cei care îi ascultă. Au făcut-o pe toate meridianele globului, din îndepărtatele China sau Brazilia, până în Ţara Zarandului sau frumoasa Bucovină. Au făcut-o şi duminică la Sanislău, o localitate aşezată pe şoseaua Carei-Oradea, la vreo 55 de km de Satu Mare, unde convieţuiesc împreună români, maghiari, şvabi.

Duminică a fost o zi cu multe evenimente la Sanislău: s-au sărbătorit 100 de ani de la ctitorirea Bisericii care are astăzi ca hram Sfinţii Mihail şi Gavril; s-a lansat monografia comunei, s-a lansat o carte a unei mari personalităţi a culturii române, profesorul Gheorghe Bulgăr, şi el născut la Sanislău, s-a omagiat Liviu Borlan, de către Corala Armonia, dirijată de Mihaela Bob, şi Ansamblul Transilvania, condus de Iuliana Dăncuş.

De fiecare dintre aceste evenimente m-am simţit apropiată: fiindcă la cinstirea celor 100 de ani a fost prezent Preasfinţitul Iustin, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, iar Armonia a participat la Liturghie, umplând biserica cu iz de catedrală cu glasurile ei; profesorul Gheorghe Bulgăr mi-a predat Stilistică la facultate, pe Liviu Borlan l-am cunoscut şi l-am apreciat ca artist şi ca pedagog. Iar de Corala Armonia mă leagă amintiri de neuitat.

Întâlnire la margine de ţară

Sute de oameni au umplut biserica şi platoul din faţa ei. Au venit îmbrăcaţi de sărbătoare într -un loc pe care acum 100 de ani se ridica o biserică. Au participat la slujba religioasă ţinută de Preafericitul Iustin, lângă care a stat un sobor de preoţi. Au venit nu doar cei care locuiesc în comună, ci şi cei răspândiţi în toate zările. Au venit la întâlnire într-o margine de ţară, cum a spus Preasfinţitul Iustin, rămas în mijlocul oamenilor până la sfârşit. După Liturghie, în sala Căminului cultural, a savurat fiecare moment şi a rostit vorbe care au mers la sufletul sutelor de participanţi. „Nu s-a mai întâmplat ca după o slujbă, Ansamblul Transilvania să dea spectacol, iar cu Armonia mă întâlnesc o dată pe an, când vin să colinde. Lucrarea aceasta este a Maramureşului şi Sătmarului. Maramureşul a sprijinit Sătmarul, iar Sătmarul a înfrumuseţat Maramureşul.

Duminică, la Sanislău a fost concordie. Printre invitaţi, i-am regăsit pe nepotul şi strănepotul lui Gheorghe Silagy, cel care a donat 29 000 de coroane pentru construirrea acum 100 de ani a bisericii ortodoxe de astăzi. Au venit din Ungaria, şi ei convinşi că e bine să readucem în memorie şi să-i cinstim pe cei de dinaintea noastră, preoţi sau mireni, pentru pilda vieţii şi a faptelor lor.

Gheorghe Bulgăr – fiu vrednic al Sanislăului

Profesorul Gheorghe Fechete, împreună cu prof. Alexandru Zoltan, de la Universitatea Vasile Goldiş, l-au evocat pe Gheorghe Bulgăr, de la a cărui naştere s-au împlinit în primăvara acestui an 90 de ani. Dar Gheorghe Bulgăr nu este doar al Sătmarului sau Sanislăului. Profesorul Gheorghe Pop ne aduce aminte că Gheorghe Bulgăr a predat la Baia Mare, la catedra de limba română, stabilindu-se apoi la Bucureşti. 23 volume publicate ca autor unic, 12 în colaborare, 7 ca redactor şi colaborator, 9 prefeţe şi traduceri, peste 350 studii şi articole publicate în volume sau reviste de prestigiu, cu zeci de referinţe critice, abordarea unor teme circumscrise lingvisticii, filologiei, istoriei stilisticii şi nu mai puţin literaturii române, iată succint opera unui dascăl de vocaţie, exigent cu sine şi cu cei din jur, un om de cultură de o ţinută intelectuală la cel mai înalt standard.

Despre contactele sale cu civilizaţia şi mediul universitar francez, care l-au înzestrat cu o experienţă bogată şi instructivă pe plan didactic, dar şi social-uman, ne vorbea şi nouă la orele sale de stilistică. Încercând să ne arate cât de importante sunt culturile naţionale pentru o lume a progresului şi umanismului.

Liviu Borlan nu trebuie lăsat în uitare

Am mers la Sanislău şi cu gândul de a vedea casa în care s-a născut Liviu Borlan şi de a afla mai multe despre el ca om al locului. Din păcate, aveam să constat că despre Liviu Borlan ştiu câte ceva doar cei care i-au fost contemporani. Cei mai tineri nu ştiu cine a fost, sau ce înseamnă pentru muzica corală Liviu Borlan. L-am evocat cu profesorul Gheorghe Fechete, cu Ioan Bărnuţiu, cu Titus Perşe sau Dumitru Dobrican, veniţi şi ei la Sanislău să-l cinstească pe Liviu, sub a cărui baghetă dirijorală a funcţionat atât Ansamblul Maramureşul, cât şi Ansamblul Transilvania.

Am vrut să văd casa în care s-a născut Liviu Borlan. Mi-a fost ghid Andrei Rapiszki, omul care timp de 33 de ani a fost frizerul comunei. La fel ca tatăl sau bunicul lui. A rămas frizer fiindcă în loc sp meargă la admitere la medicină, pentru a deveni medic, s-a oprit la…fete. L-a cunoscut pe Liviu Borlan, dar mult mai bine pe mama sa, o excelentă profesoară de pian, prietenă bună cu mama lui. „Liviu era un băiat simpatic, înalt, cu care puteai să vorbeşti despre orice. Era mai mare cu 9 ani decât mine şi foarte citit. Venea destul de rar la Sanislău, de aia poate că cei mai tineri nu mai ştiu despre el”.

Casa părintească nu mai există. A fost vândută prin 1966. Pe locul ei, la numărul 1091, a fost construită, în 1970, o altă casă. Aici locuieşte Eney Ildiko. „Era o casă lungă, curtea era tot aşa, am o poză foarte, foarte veche, dacă o să dau de ea o să v-o trimit. Bunicii mei împreună cu părinţii au cumpărat casa. Pe domnul Borlan nu l-am ştiut. Pe mama dânsului am cunoscut-o. Din păcate lumea nu ştie că un om deosebit a plecat de aici. Mie mi-au mai povestit bunicii…”

Un festival Internaţional pentru recunoaşterea valorii lui Liviu Borlan

Asta doresc să realizeze Corala Armonia şi Asociaţia Prietenii Armoniei, al căror director este Alexandru Nicolici. În perioada 1995-1997, la Baia Mare, s-a încercat permanentizarea unui festival interjude?ean de interpretare vocală şi instrumentală care s-a numit Liviu Borlan. Dar…

A venit rândul Armoniei să şteargă colbul şi să aducă la lumină frumuseţea muzicii compuse de Liviu Borlan. E trist să vezi că opera lui a încăput pe mâna unor oameni care au lăsat-o, într-un mod absurd, pradă distrugerii sau uitării. Poate o parte din ea zace astupată de molozul casei în care s-a născut. Dar casa a fost reconstruită. Aşa trebuie să se întâmple şi cu opera acestui om, cu un destin nu prea fericit.

Duminică, la Sanislău, am pus foarte multe întrebări şi am primit puţine răspunsuri. Poate că în domeniul soartei, omul preţuieşte mai mult prin aprofundarea întrebărilor decât prin răspunsurile sale. Malraux, parcă spunea asta.

Cum a fost Liviu Borlan? Pentru unii un dascăl excepţional. Pentru alţii, un boem autentic. Pentru cei care l-au cunoscut mai bine, un exigent în tot ceea ce făcea. Chiar şi atunci când glumea. Fiindă Liviu avea un umor debordant, pe care nu te puteai supăra. Unii i-au văzut doar păcatul uman şi nu personalitatea sa complexă, alţii i-au recunoscut valoarea. Au simţit în creaţia sa spiritul artistului care se vrea liber, căruia nu-i place mediocritatea, ci muzica şi cultura autentice

Nu trebuie să fii muzicolog pentru a vedea, pe de o parte, naturaleţea şi lejeritatea creaţiilor sale, iar pe de alta, austeritatea şi rigoarea lor estetică. Avea momentele lui de singurătate, dar avea luciditatea că opera sa va cuceri lumea. Şi pentru asta Liviu Borlan merită readus în actualitate şi pus în valoare.

Viorica Pârja